Cred ca déjà clasica “romanul s-a nascut poet” ar putea fi schimbata cu usurinta in “romanul s-a nascut sictirit”.
Asta cu poezia e déjà desueta. Sictireala se pare ca este trasatura predominanta a caracterului romanesc.Cel putin asta reiese din figurile vesnic obidite ale persoanelor cu care interactionez (mai mult sau mai putin voit) zilnic.
Ne plangem ca viata este o mizerie, ca traim impovarati de lipsuri, ca nu avem chef de nimic, ca sefii sint naspa, ca e prea cald, ca muncim prea mult, ca ne distram prea putin ….
Ne-am obisnuit sa ne taram existenta dintr-o zi catre alta, vesnic nemultumiti, vesnic plangandu-ne.
Nu stiu ce ar trebui sa se intample ca sa ne scoata din toropeala asta. Ma intreb daca nu cumva, de la un anume nivel al sictirelii in sus, aceasta nu devine ….. netratabila!
Intr-o vreme eram suficient de naiva cat sa cred ca pot schimba cat de cat acreala intalnita la cei din jurul meu prin ceea ce consider eu ca se cheama farmecul meu personal. Dar … se intampla ca … fie farmecul asta al meu nu exista, fie e in cantitati insuficiente, fie ….. nu e bun contra ceea ce vroiam eu sa trateze!
Asa ca incetez sa-mi mai pun intrebari retorice, si incetez si sa mai caut solutii utopice.
Ma multumesc sa ma tin deoparte, incapatanat de optimista, si sa ma agat de fiecare frantura de bine pe care o gasesc in jurul meu, ca sa nu ma molipsesc.
In mare parte functioneaza……
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu