sâmbătă, 26 iulie 2008
Mi-as dori ...
Mi-as dori ca prin venele mele sa curga soare in loc de sange, si in felul asta toate framantarile mi-ar fi numai lumina si caldura!
vineri, 25 iulie 2008
Fiind manata eu de o curiozitate (inexplicabila, dar totalmente tembela) , am dat search dupa nunele meu pe Google.
Am aflat in felul asta ca sint medic (nu mi-e clar la ce spital, ca mi-am vazut numele pe la vreo doua … oi fi la ambele??!!??! ), ca sint inscrisa pe un site care incurajeaza creatia cu cuvintele (dar nu am postat nimic acolo) si pe un altul care o incurajeaza pe cea de-a desenatul (acolo imi arata un desen atat de stupid si copilaresc incat – antitalent fiind – am crezut ca m-am inscris pe bune acolo, intr-un moment de ratacire). Am mai descoperit ca am postat o fotografie a fetitei mele de 5 ani (mare realizare, ca fie-mea are doar 3 jumate). Mi-am gasit si scrisoarea la Dilema, dar macar in aia m-am recunoscut.
Aceasta stare a lucrurilor … nu m-a mirat foarte tare …. Se stie (s-a demonstrat stiintific!) ca femeile nascute in zodia gemenilor sint multilateral capabile. Nu m-am mirat deci, dar…. mi-am provocat singura dificultati. Daca devin o publicista de renume …. ce ma fac? Daca ma incurca valurile nestavilite de cititori pe mine, Ioana Dumitrascu scriitoarea, cu d-na doctor dermatolog? Va face oare d-na dortor fata solicitarilor masive de autografe?
Am aflat in felul asta ca sint medic (nu mi-e clar la ce spital, ca mi-am vazut numele pe la vreo doua … oi fi la ambele??!!??! ), ca sint inscrisa pe un site care incurajeaza creatia cu cuvintele (dar nu am postat nimic acolo) si pe un altul care o incurajeaza pe cea de-a desenatul (acolo imi arata un desen atat de stupid si copilaresc incat – antitalent fiind – am crezut ca m-am inscris pe bune acolo, intr-un moment de ratacire). Am mai descoperit ca am postat o fotografie a fetitei mele de 5 ani (mare realizare, ca fie-mea are doar 3 jumate). Mi-am gasit si scrisoarea la Dilema, dar macar in aia m-am recunoscut.
Aceasta stare a lucrurilor … nu m-a mirat foarte tare …. Se stie (s-a demonstrat stiintific!) ca femeile nascute in zodia gemenilor sint multilateral capabile. Nu m-am mirat deci, dar…. mi-am provocat singura dificultati. Daca devin o publicista de renume …. ce ma fac? Daca ma incurca valurile nestavilite de cititori pe mine, Ioana Dumitrascu scriitoarea, cu d-na doctor dermatolog? Va face oare d-na dortor fata solicitarilor masive de autografe?
Despre iubire
Ciudat rol joaca uneori coincidentele in viata noastra….
Prima mea mare iubire a stat sub semnul coincidentei.Era in vara unui an …. in care terminasem clasa a 6-a si un tren ma indrepta, impreuna cu ai mei, catre mare. Imi amintesc ca distractia preferata in drumul cu trenul era privitul pe fereastra, de pe coridor. Acolo am simtit prima data fiorii dragostei, manifestati intr-un schimb de ochiade cu EL. Eram maturi, fireste, si ne priveam discret in timp ce fiecare vorbea cu altcineva…. La coborarea din tren am schitat un gest de ramas bun, retezat, transformat intr-o aranjare a parului cu mana. Mi-a raspuns si el, tot retezat…. A fost prima comunicare non-verbala de acest gen…
La reinceperea scolii i-am povestit cu lux de amanunte prietenei mele drumul ala catre mare, si i-am dat tanarului meu aer de poveste . Ce interesant ni se schimba imaginea ideala a printilor de-a lungul vietii ! Printul primei mele iubiri era blond, cu ochi albastri si clari ….. Acestea erau dealtfel singurele detalii reale pe care mi le-as fi putut aminti despre el… Nu retin ce calitati deosebite i-am atribuit atunci, dar complicata increngatura de coincidente care ne este uneori viata m-a facut sa-l regasesc intamplator pe coridoarele scolii…. Era la a 7-a D (parca), era la fel de blond, cu privirea la fel de albastra cum i-o retineam ….
Ne-am declarat apartenenta sufletelor printr-un schimb de biletele intermediat de un coleg binevoitor…..
Isi amintea si el drumul cu trenul! Si il chema Horia…
Ne-am iubit strasnic timp de un an (scolar! ), si am atins cote nebanuite ale intimitatii atunci cand, intr-o dupa-amiza, ne-am tinut cateva minute de mana ….
Viata insa ne-a despartit …. Eu ma inscriam la Iulia Hasdeu, el vroia sa “se faca” bucatar…. Era clar, destinelor noastre nu le fusese dat sa se impleteasca vesnic … In vara de la sfarsit de a 7-a m-a si inselat intr-o tabara, cu o colega mai inalta decat noi doi la un loc, pe care am urat-o strasnic timp de cateva (sfasietoare) zile….
Apoi mi-am revenit…. Am decis ca viata merge mai departe ….
Prima mea mare iubire a stat sub semnul coincidentei.Era in vara unui an …. in care terminasem clasa a 6-a si un tren ma indrepta, impreuna cu ai mei, catre mare. Imi amintesc ca distractia preferata in drumul cu trenul era privitul pe fereastra, de pe coridor. Acolo am simtit prima data fiorii dragostei, manifestati intr-un schimb de ochiade cu EL. Eram maturi, fireste, si ne priveam discret in timp ce fiecare vorbea cu altcineva…. La coborarea din tren am schitat un gest de ramas bun, retezat, transformat intr-o aranjare a parului cu mana. Mi-a raspuns si el, tot retezat…. A fost prima comunicare non-verbala de acest gen…
La reinceperea scolii i-am povestit cu lux de amanunte prietenei mele drumul ala catre mare, si i-am dat tanarului meu aer de poveste . Ce interesant ni se schimba imaginea ideala a printilor de-a lungul vietii ! Printul primei mele iubiri era blond, cu ochi albastri si clari ….. Acestea erau dealtfel singurele detalii reale pe care mi le-as fi putut aminti despre el… Nu retin ce calitati deosebite i-am atribuit atunci, dar complicata increngatura de coincidente care ne este uneori viata m-a facut sa-l regasesc intamplator pe coridoarele scolii…. Era la a 7-a D (parca), era la fel de blond, cu privirea la fel de albastra cum i-o retineam ….
Ne-am declarat apartenenta sufletelor printr-un schimb de biletele intermediat de un coleg binevoitor…..
Isi amintea si el drumul cu trenul! Si il chema Horia…
Ne-am iubit strasnic timp de un an (scolar! ), si am atins cote nebanuite ale intimitatii atunci cand, intr-o dupa-amiza, ne-am tinut cateva minute de mana ….
Viata insa ne-a despartit …. Eu ma inscriam la Iulia Hasdeu, el vroia sa “se faca” bucatar…. Era clar, destinelor noastre nu le fusese dat sa se impleteasca vesnic … In vara de la sfarsit de a 7-a m-a si inselat intr-o tabara, cu o colega mai inalta decat noi doi la un loc, pe care am urat-o strasnic timp de cateva (sfasietoare) zile….
Apoi mi-am revenit…. Am decis ca viata merge mai departe ….
Ia-i, Doamne, romanului sictireala de pe urma!
Cred ca déjà clasica “romanul s-a nascut poet” ar putea fi schimbata cu usurinta in “romanul s-a nascut sictirit”.
Asta cu poezia e déjà desueta. Sictireala se pare ca este trasatura predominanta a caracterului romanesc.Cel putin asta reiese din figurile vesnic obidite ale persoanelor cu care interactionez (mai mult sau mai putin voit) zilnic.
Ne plangem ca viata este o mizerie, ca traim impovarati de lipsuri, ca nu avem chef de nimic, ca sefii sint naspa, ca e prea cald, ca muncim prea mult, ca ne distram prea putin ….
Ne-am obisnuit sa ne taram existenta dintr-o zi catre alta, vesnic nemultumiti, vesnic plangandu-ne.
Nu stiu ce ar trebui sa se intample ca sa ne scoata din toropeala asta. Ma intreb daca nu cumva, de la un anume nivel al sictirelii in sus, aceasta nu devine ….. netratabila!
Intr-o vreme eram suficient de naiva cat sa cred ca pot schimba cat de cat acreala intalnita la cei din jurul meu prin ceea ce consider eu ca se cheama farmecul meu personal. Dar … se intampla ca … fie farmecul asta al meu nu exista, fie e in cantitati insuficiente, fie ….. nu e bun contra ceea ce vroiam eu sa trateze!
Asa ca incetez sa-mi mai pun intrebari retorice, si incetez si sa mai caut solutii utopice.
Ma multumesc sa ma tin deoparte, incapatanat de optimista, si sa ma agat de fiecare frantura de bine pe care o gasesc in jurul meu, ca sa nu ma molipsesc.
In mare parte functioneaza……
Asta cu poezia e déjà desueta. Sictireala se pare ca este trasatura predominanta a caracterului romanesc.Cel putin asta reiese din figurile vesnic obidite ale persoanelor cu care interactionez (mai mult sau mai putin voit) zilnic.
Ne plangem ca viata este o mizerie, ca traim impovarati de lipsuri, ca nu avem chef de nimic, ca sefii sint naspa, ca e prea cald, ca muncim prea mult, ca ne distram prea putin ….
Ne-am obisnuit sa ne taram existenta dintr-o zi catre alta, vesnic nemultumiti, vesnic plangandu-ne.
Nu stiu ce ar trebui sa se intample ca sa ne scoata din toropeala asta. Ma intreb daca nu cumva, de la un anume nivel al sictirelii in sus, aceasta nu devine ….. netratabila!
Intr-o vreme eram suficient de naiva cat sa cred ca pot schimba cat de cat acreala intalnita la cei din jurul meu prin ceea ce consider eu ca se cheama farmecul meu personal. Dar … se intampla ca … fie farmecul asta al meu nu exista, fie e in cantitati insuficiente, fie ….. nu e bun contra ceea ce vroiam eu sa trateze!
Asa ca incetez sa-mi mai pun intrebari retorice, si incetez si sa mai caut solutii utopice.
Ma multumesc sa ma tin deoparte, incapatanat de optimista, si sa ma agat de fiecare frantura de bine pe care o gasesc in jurul meu, ca sa nu ma molipsesc.
In mare parte functioneaza……
PAPUSARUL
Avea o dugheana mica, prafuita si intunecoasa pe acea straduta.
Zilele ii curgeau aproape la fel, bocanind singur , speriind cu figura lui ursuza putinii copii care indrazneau sa-l spioneze pe la geamuri.
In vremea in care nu repara papusi distruse de prea mare zel, dragoste sau nepasare, papusarul mestesugea pe indelete un mic univers. Papusi de toate marimile, imbracate dupa toate modele, stateau aliniate ca la parada in rafturi, singurele locuri in care praful se temea sa se aseze. Era de mirare pentru toata lumea cum din mainile lui ieseau asemenea minunatii. Carpe vechi si demodate prindeau, odata umplute cu paie, o viata colorata. Erau atat de frumoase incat noaptea, in timp ce papusarul dormea, ele parca straluceau de la o lumina venita de niciunde.
Nimeni nu stia ce facea papusarul cu papusile. Incercase cineva, cu multi ani in urma, sa afle, dar privirea apriga pe care a aruncat-o papusarul a facut ca aceasta sa fie prima si ultima incercare de acest gen…
Fetita inainta cu grija, tematoare, catre locul care o speria si care in acelasi timp ii starnea sperante... Isi strangea la piept papusa stricata simtind ca prezenta ei ii da curaj. O stricase din greseala! Era o papusa veche, cu rochia decolorata si desirata, dar era singura ei jucarie... Noapte trecuta visase urat.... Somnul ii fusese din nou populat de monstri care ii rapeau linistea. De data asta o aruncasera intr-o grota, si ea a vrut sa scape de-acolo, si a vrut sa scape si papusa ! A tras-o cam tare de mana si a rupt-o.......
"Imi pare rau......Imi pare tare, tare rau" murmura ea catre sufletul de carpa. "Imi pare rau ca nu am putut alerga mai repede, imi pare rau ca din cauza mea ne-au prins"
Pravalia papusarului ii aparu in fata ochilor, si spaima o facea sa para si mai intunecata. Isi facu curaj si apasa pe clanta. Usa se deschise cu scartaitul tuturor usilor din spatele carora apareau monstrii visurilor ei, si rafturile pravaliei pareau deschideri catre adancuri sumbre care se departau pe masura ce se apropia de ele, pentru ca dintr-o data sa fie peste tot imprejurul ei, parca inghitind-o.
"Am venit.... pentru..... " murmura ea intinzand papusa catre umbra de la care astepta minuni.
"Ai venit pentru papusa. Pe care ai rupt-o, si acum o vrei reparata"
"Stii..... domnule papusar..... nu am rupt-o eu. Adica ... eu am rupt-o, dar nu asta vroiam, eu incercam sa o salvez. Eu am visat ..... Stii..... monstrii au..."
"Da fetito, monstrii! Cunosc eu monstrii astia care apar in vis si care distrug papusile ......Da .... prea bine ii cunosc..." ofta el.
"Au venit si la tine, domnule papusar?"
"Nu numai fetitele mici au monstrii in somn, draga mea. Ai fi uimita sa vezi cum pe masura ce cresti monstrii vor veni din ce in ce mai rar. Intai vin mai rar, apoi o vreme nu mai vin deloc...... si apoi, cand crezi ca te-au uitat, si esti pe cale sa-i uiti si tu...."
"Si ... daca nu mai vin.... inseamna ca niciodata nu imi voi mai distruge fara sa vreau papusa, asa-i?" a indraznit fetita vazandu-l ca s-a opit.
Trezit ca dintr-un vis, papusarul redeveni ursuz.
"Toate papusile sint la un moment dat distruse, indiferent daca vrem asta sau nu. Da-mi-o! Am sa incerc sa ti-o repar. Vino maine dimineata" zise el si o impinse pe fetita afara din pravalie.
Se lasa seara, si strada parea cuprinsa de un soi de oboseala trista. Era de parca lumina soarelui refuza sa mai lupte pentru coltul ala de realitate si se retragea catre alte spatii, mai fericite. Umbrele repurtau mici dar evidente victorii asupra unei strazi si asa sumbre, astfel ca seara parea de fapt alunecarea intr-un fel de moarte.
Dupa o vreme nimic nu mai lumina strada in afara de sclipirile cu iz de magie care se zareau din dugheana papusarului.
Parea ca tot universul e adormit, si totusi...... In coltul dughenei, infricosata, incercand sa priveasca inauntru era fetita.
Asteptase sa adoarma parintii ei si se strecurase pe nevazute aici. Ii ea teama sa-si lase papusa singura, auzise povesti care mai de care mai infricosatoare, si se decisese sa stea langa zidurile acelea pana ce lumina diminetii va fi alungat monstrii care, iata, nu apareau numai in vis....
Lipindu-se mai tare de usa a vazut ca aceasta nu era incuiata. Atat de usor s-a deschis sub greseala apasarii ei incat aproape ca parea o invitatie sa intri. Fetita se strecura usor prin pravalie incercand sa nu rastoarne nimic, sa nu faca niciun zgomot. Nu dorea decat sa isi vada papusa.
Stralucirea din rafturi o atrase insa irezistibil, si se apropie ca sa vada mai bine. Auzise istorii despre papusile acelea, dar niciodata nu vazuse vreuna din ele.
Pareau, intr-adevar , fermecate!
Erau diferite, si totusi ...parca ..... ceva le facea sa semene ...
Gasi pe masa o lumanare si niste chibrituri, si le aprinse ca sa vada mai bine. Cerceta cu mare atentie papusile, incercand sa vada ce anume le da tuturor aerul acela comun, in ciuda aparentei atat de diferite.
Si apoi..... cu un mic tremur de uimire..... gasi!
Mari, mijlocii, mici... cu rochii lungi de bal sau cu fuste mici de tenis, cu mantale de ploaie sau rochite de vara , zambitoare sau incruntate, cu par blond, saten sau roscovan..... toate papusile aveau ...acelasi chip!
Se mira cum de nu observase asta imediat, atat de evidenta ii parea acum descoperirea! Fruntea inalta, ochii mari si de o culoare greu de definit, ceva intre caprui, verde si aramiu....
Intinse mana si apuca una dintre papusi, una mijlocie, imbracata ca o japoneza.
“Am fi mancat orez cu betisoarele, si peste crud” auzi ea o voce cavernoasa venind din spatele ei.
Tresari speriata si scapa papusa pe podea.
“Cu atentie, te rog!” striga papusarul . “O sa invete lumea asta vrodata ca sint lucruri care nu trebuie atinse, si cu atat mai putin scapate pe pardosele??? Nu imi amintesc sa-ti fi dat permisiunea sa intri aici! “ mai tuna el catre fetita.
“Iarta-ma, domnule papusar, te rog….. Mi-e foarte draga papusa mea, si nu am vrut sa o las singura … aici….”
Oftand din greu, papusarul mangaie cu o atingere greoaie parul fetitei.
“Am fi mancat orez cu betisoarele, si peste crud” a repetat el radicand de jos papusa cu costum japonez
“Cine, domnule papusar? Cine ar fi facut asta?”
“Am sa-ti spun o poveste foarte veche, cu o papusa adevarata” rosti el cu greutate.
“Traiam departe de aici” incepu papusarul, sub privirea atenta a fetitei. “Era frumos acolo, mult mai frumos decat aici. Era soare mai mult, era potrivit de cald, mirosea a flori … si nu era niciodata praf…. Nu am fost nici un copil prea cuminte, nici un adolescent tocmai docil. Faceam toate relele copilariei, dar cu toate astea eram iubit si fericit in micul meu univers. Adolescenta m-a surprins nepregatit , si mi-a fost greu sa ma desprind din preocuparile mele prostesti. Atunci, in toiul framantarilor dintre copilarie si adolescenta, atunci a aparut EA…. Pescuiam cu o undita imporvizata dintr-un baston al tatalui meu intr-o balta facuta de ploaie. M-a privit ironic cu ochii ei mari, verzi-aramii, si m-a intrebat “Ai prins ceva?” Avea genunchii goi, niste botine stropite de noroi si un zambet obraznic …. Era cea mai frumoasa fata din lume…. Am simtit atunci ca tot cerul se pravaleste peste mine, si m-am descoperit dintr-o data ridicol pescuind cu o tentativa de undita in balta aia murdara… M-am ridicat, mi-am sters mainile de pantaloni si am zambit tamp, fara sa fiu in stare sa articulez niciun cuvant….. Am privit-o asa, mut, pana zambetul ironic s-a transormat intr-unul de-a dreptul dispretuitor, si a plecat…. Am privit in urma ei mult, mult timp dupa ce ea disparuse privirii mele… In sinea mea curgeau acum cuvinte in torente, replici inteligente, amuzante…. Eram o sclipire, un fulger de inteligenta, revarsate inspre fiinta ei demult plecata… Nu ma puteam desprinde, si am ramas privind aiurea din balta aia pana s-a inserat…
Aia a fost dupa-amiaza in care mi-am pierdut linistea…. Am cautat-o febril peste tot. Nu exista minut petrecut in afara casei in care ochii sa nu-mi alerge in cautari disperate, strigand-o, cerind-o…. Cand am revazut-o prima data am simtit ca imi iese inima din piept si alearga dupa ea, incercand sa plateasca polita cuvintelor alora nerostite… Avea aceeasi privire iute, ironica, dar genunchii nu ii mai erau goi, botinele ii erau acum delicate si curate si….nu mai era nici singura… Mana pe care mi-o inchipuiam molateca, in opozitie cu focul din privirea ei, se odihnea pe bratul unui tanar care ii vorbea intr-una…. Am urmarit-o mult timp dupa aceea. Niciodata nu a mai avut genunchii goi, mereu era cu el…. In ziua nuntii ei am plans langa zidurile bisericii care mi-o oferea privirii intr-o ipostaza noua…. Mi-am inchis in inima imaginea ei din dupa-amiaza cuvintelor tacute, si am pastrat-o acolo pana am simtit ca ma goleste de seva… Am invatat sa repar papusi, si am invatat sa le si fac.. Fiecare papusa are ochii ei, si fiecareia ii spun toate cuvintele alea pe care atunci nu le-am putut spune. In haine ca astea s-ar fi imbracat cand am fi mers pana in Japonia, unde am fi mancat peste crud si orez cu betisoarele…..” sfasi el privind din nou papusa pe care nu o lasase din maini.
Fetita se trezi ca dintr-un vis. Nu intelesese tot ce spusese papusarul. Intelesese doar ca a iubit pe cineva care nu l-a iubit. S-a intins catre el, incercand sa ii mangaie fata obosita cu manuta, dar a rasturnat lumanarea care cazu pe paiele imprastiate pe jos, aprinzandu-le intr-o clipita. A sarit repede de pe scaun, ferindu-se, strigand.
“Repede, domnule papusar, ia foc totul!” a tipat ea, privind fara a intelege privirea imobila a papusarului.
“Toata papusile sint la un moment dat distruse” a rostit el intr-un final. Hohotele unui ras sfartecat de tristete au umplut dugheana care era din ce in ce mai mult cuprinsa de flacari.
“Sa iesim, domnule papusar, nu vezi ca arde????”
“Toate, toate vor fi distruse” mai murmura el o data….
Cuprinsa de panica fetita isi croi cu greutate drum catre usa . Chiar acolo, aruncata pe un scaun, era papusa ei cu mana rupta. O apuca in graba si iesi pe usa , fugind cat putea de tare. Ajunsa departe, se intoarse sa priveasca in urma…
Dugheana ardea impreuna cu papusile cu ochi verzi-aramii, diferite si totusi asemanatoare, fiecare purtand in par si haine locurile in care papusarul si-ar fi purtat iubirea….
Si parca in tot zgomotul ala se auzeau invalmasindu-se in aer, arzand, cuvinte candva nerostite…..
Zilele ii curgeau aproape la fel, bocanind singur , speriind cu figura lui ursuza putinii copii care indrazneau sa-l spioneze pe la geamuri.
In vremea in care nu repara papusi distruse de prea mare zel, dragoste sau nepasare, papusarul mestesugea pe indelete un mic univers. Papusi de toate marimile, imbracate dupa toate modele, stateau aliniate ca la parada in rafturi, singurele locuri in care praful se temea sa se aseze. Era de mirare pentru toata lumea cum din mainile lui ieseau asemenea minunatii. Carpe vechi si demodate prindeau, odata umplute cu paie, o viata colorata. Erau atat de frumoase incat noaptea, in timp ce papusarul dormea, ele parca straluceau de la o lumina venita de niciunde.
Nimeni nu stia ce facea papusarul cu papusile. Incercase cineva, cu multi ani in urma, sa afle, dar privirea apriga pe care a aruncat-o papusarul a facut ca aceasta sa fie prima si ultima incercare de acest gen…
Fetita inainta cu grija, tematoare, catre locul care o speria si care in acelasi timp ii starnea sperante... Isi strangea la piept papusa stricata simtind ca prezenta ei ii da curaj. O stricase din greseala! Era o papusa veche, cu rochia decolorata si desirata, dar era singura ei jucarie... Noapte trecuta visase urat.... Somnul ii fusese din nou populat de monstri care ii rapeau linistea. De data asta o aruncasera intr-o grota, si ea a vrut sa scape de-acolo, si a vrut sa scape si papusa ! A tras-o cam tare de mana si a rupt-o.......
"Imi pare rau......Imi pare tare, tare rau" murmura ea catre sufletul de carpa. "Imi pare rau ca nu am putut alerga mai repede, imi pare rau ca din cauza mea ne-au prins"
Pravalia papusarului ii aparu in fata ochilor, si spaima o facea sa para si mai intunecata. Isi facu curaj si apasa pe clanta. Usa se deschise cu scartaitul tuturor usilor din spatele carora apareau monstrii visurilor ei, si rafturile pravaliei pareau deschideri catre adancuri sumbre care se departau pe masura ce se apropia de ele, pentru ca dintr-o data sa fie peste tot imprejurul ei, parca inghitind-o.
"Am venit.... pentru..... " murmura ea intinzand papusa catre umbra de la care astepta minuni.
"Ai venit pentru papusa. Pe care ai rupt-o, si acum o vrei reparata"
"Stii..... domnule papusar..... nu am rupt-o eu. Adica ... eu am rupt-o, dar nu asta vroiam, eu incercam sa o salvez. Eu am visat ..... Stii..... monstrii au..."
"Da fetito, monstrii! Cunosc eu monstrii astia care apar in vis si care distrug papusile ......Da .... prea bine ii cunosc..." ofta el.
"Au venit si la tine, domnule papusar?"
"Nu numai fetitele mici au monstrii in somn, draga mea. Ai fi uimita sa vezi cum pe masura ce cresti monstrii vor veni din ce in ce mai rar. Intai vin mai rar, apoi o vreme nu mai vin deloc...... si apoi, cand crezi ca te-au uitat, si esti pe cale sa-i uiti si tu...."
"Si ... daca nu mai vin.... inseamna ca niciodata nu imi voi mai distruge fara sa vreau papusa, asa-i?" a indraznit fetita vazandu-l ca s-a opit.
Trezit ca dintr-un vis, papusarul redeveni ursuz.
"Toate papusile sint la un moment dat distruse, indiferent daca vrem asta sau nu. Da-mi-o! Am sa incerc sa ti-o repar. Vino maine dimineata" zise el si o impinse pe fetita afara din pravalie.
Se lasa seara, si strada parea cuprinsa de un soi de oboseala trista. Era de parca lumina soarelui refuza sa mai lupte pentru coltul ala de realitate si se retragea catre alte spatii, mai fericite. Umbrele repurtau mici dar evidente victorii asupra unei strazi si asa sumbre, astfel ca seara parea de fapt alunecarea intr-un fel de moarte.
Dupa o vreme nimic nu mai lumina strada in afara de sclipirile cu iz de magie care se zareau din dugheana papusarului.
Parea ca tot universul e adormit, si totusi...... In coltul dughenei, infricosata, incercand sa priveasca inauntru era fetita.
Asteptase sa adoarma parintii ei si se strecurase pe nevazute aici. Ii ea teama sa-si lase papusa singura, auzise povesti care mai de care mai infricosatoare, si se decisese sa stea langa zidurile acelea pana ce lumina diminetii va fi alungat monstrii care, iata, nu apareau numai in vis....
Lipindu-se mai tare de usa a vazut ca aceasta nu era incuiata. Atat de usor s-a deschis sub greseala apasarii ei incat aproape ca parea o invitatie sa intri. Fetita se strecura usor prin pravalie incercand sa nu rastoarne nimic, sa nu faca niciun zgomot. Nu dorea decat sa isi vada papusa.
Stralucirea din rafturi o atrase insa irezistibil, si se apropie ca sa vada mai bine. Auzise istorii despre papusile acelea, dar niciodata nu vazuse vreuna din ele.
Pareau, intr-adevar , fermecate!
Erau diferite, si totusi ...parca ..... ceva le facea sa semene ...
Gasi pe masa o lumanare si niste chibrituri, si le aprinse ca sa vada mai bine. Cerceta cu mare atentie papusile, incercand sa vada ce anume le da tuturor aerul acela comun, in ciuda aparentei atat de diferite.
Si apoi..... cu un mic tremur de uimire..... gasi!
Mari, mijlocii, mici... cu rochii lungi de bal sau cu fuste mici de tenis, cu mantale de ploaie sau rochite de vara , zambitoare sau incruntate, cu par blond, saten sau roscovan..... toate papusile aveau ...acelasi chip!
Se mira cum de nu observase asta imediat, atat de evidenta ii parea acum descoperirea! Fruntea inalta, ochii mari si de o culoare greu de definit, ceva intre caprui, verde si aramiu....
Intinse mana si apuca una dintre papusi, una mijlocie, imbracata ca o japoneza.
“Am fi mancat orez cu betisoarele, si peste crud” auzi ea o voce cavernoasa venind din spatele ei.
Tresari speriata si scapa papusa pe podea.
“Cu atentie, te rog!” striga papusarul . “O sa invete lumea asta vrodata ca sint lucruri care nu trebuie atinse, si cu atat mai putin scapate pe pardosele??? Nu imi amintesc sa-ti fi dat permisiunea sa intri aici! “ mai tuna el catre fetita.
“Iarta-ma, domnule papusar, te rog….. Mi-e foarte draga papusa mea, si nu am vrut sa o las singura … aici….”
Oftand din greu, papusarul mangaie cu o atingere greoaie parul fetitei.
“Am fi mancat orez cu betisoarele, si peste crud” a repetat el radicand de jos papusa cu costum japonez
“Cine, domnule papusar? Cine ar fi facut asta?”
“Am sa-ti spun o poveste foarte veche, cu o papusa adevarata” rosti el cu greutate.
“Traiam departe de aici” incepu papusarul, sub privirea atenta a fetitei. “Era frumos acolo, mult mai frumos decat aici. Era soare mai mult, era potrivit de cald, mirosea a flori … si nu era niciodata praf…. Nu am fost nici un copil prea cuminte, nici un adolescent tocmai docil. Faceam toate relele copilariei, dar cu toate astea eram iubit si fericit in micul meu univers. Adolescenta m-a surprins nepregatit , si mi-a fost greu sa ma desprind din preocuparile mele prostesti. Atunci, in toiul framantarilor dintre copilarie si adolescenta, atunci a aparut EA…. Pescuiam cu o undita imporvizata dintr-un baston al tatalui meu intr-o balta facuta de ploaie. M-a privit ironic cu ochii ei mari, verzi-aramii, si m-a intrebat “Ai prins ceva?” Avea genunchii goi, niste botine stropite de noroi si un zambet obraznic …. Era cea mai frumoasa fata din lume…. Am simtit atunci ca tot cerul se pravaleste peste mine, si m-am descoperit dintr-o data ridicol pescuind cu o tentativa de undita in balta aia murdara… M-am ridicat, mi-am sters mainile de pantaloni si am zambit tamp, fara sa fiu in stare sa articulez niciun cuvant….. Am privit-o asa, mut, pana zambetul ironic s-a transormat intr-unul de-a dreptul dispretuitor, si a plecat…. Am privit in urma ei mult, mult timp dupa ce ea disparuse privirii mele… In sinea mea curgeau acum cuvinte in torente, replici inteligente, amuzante…. Eram o sclipire, un fulger de inteligenta, revarsate inspre fiinta ei demult plecata… Nu ma puteam desprinde, si am ramas privind aiurea din balta aia pana s-a inserat…
Aia a fost dupa-amiaza in care mi-am pierdut linistea…. Am cautat-o febril peste tot. Nu exista minut petrecut in afara casei in care ochii sa nu-mi alerge in cautari disperate, strigand-o, cerind-o…. Cand am revazut-o prima data am simtit ca imi iese inima din piept si alearga dupa ea, incercand sa plateasca polita cuvintelor alora nerostite… Avea aceeasi privire iute, ironica, dar genunchii nu ii mai erau goi, botinele ii erau acum delicate si curate si….nu mai era nici singura… Mana pe care mi-o inchipuiam molateca, in opozitie cu focul din privirea ei, se odihnea pe bratul unui tanar care ii vorbea intr-una…. Am urmarit-o mult timp dupa aceea. Niciodata nu a mai avut genunchii goi, mereu era cu el…. In ziua nuntii ei am plans langa zidurile bisericii care mi-o oferea privirii intr-o ipostaza noua…. Mi-am inchis in inima imaginea ei din dupa-amiaza cuvintelor tacute, si am pastrat-o acolo pana am simtit ca ma goleste de seva… Am invatat sa repar papusi, si am invatat sa le si fac.. Fiecare papusa are ochii ei, si fiecareia ii spun toate cuvintele alea pe care atunci nu le-am putut spune. In haine ca astea s-ar fi imbracat cand am fi mers pana in Japonia, unde am fi mancat peste crud si orez cu betisoarele…..” sfasi el privind din nou papusa pe care nu o lasase din maini.
Fetita se trezi ca dintr-un vis. Nu intelesese tot ce spusese papusarul. Intelesese doar ca a iubit pe cineva care nu l-a iubit. S-a intins catre el, incercand sa ii mangaie fata obosita cu manuta, dar a rasturnat lumanarea care cazu pe paiele imprastiate pe jos, aprinzandu-le intr-o clipita. A sarit repede de pe scaun, ferindu-se, strigand.
“Repede, domnule papusar, ia foc totul!” a tipat ea, privind fara a intelege privirea imobila a papusarului.
“Toata papusile sint la un moment dat distruse” a rostit el intr-un final. Hohotele unui ras sfartecat de tristete au umplut dugheana care era din ce in ce mai mult cuprinsa de flacari.
“Sa iesim, domnule papusar, nu vezi ca arde????”
“Toate, toate vor fi distruse” mai murmura el o data….
Cuprinsa de panica fetita isi croi cu greutate drum catre usa . Chiar acolo, aruncata pe un scaun, era papusa ei cu mana rupta. O apuca in graba si iesi pe usa , fugind cat putea de tare. Ajunsa departe, se intoarse sa priveasca in urma…
Dugheana ardea impreuna cu papusile cu ochi verzi-aramii, diferite si totusi asemanatoare, fiecare purtand in par si haine locurile in care papusarul si-ar fi purtat iubirea….
Si parca in tot zgomotul ala se auzeau invalmasindu-se in aer, arzand, cuvinte candva nerostite…..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
