335

In drumul zilnic spre birou, pe acelasi traseu si aproximativ la aceleasi ore matinale, ma face inevitabil sa intalnesc aceleasi personaje.

Uite-o pe fata asta bruneta cu carare pe mijlocul capului. I-o fi spus cineva ca ar fi mult mai draguta daca s-ar pieptana cu cararea intr-o parte?
Ah......iata, a ajuns si nenea care bea bere in fiecare dimineata. Vorbeste catre oameni asa, aiurea, fara sa astepte raspuns. Cred ca de fapt vorbeste catre sine si doar SE UITA la oameni.
Ahaaaa ..... Iar poarta domnisoara geanta aia care mi-a placut teribil! Hm... Azi a ajuns inaintea mea....

Si tot asa, de la Obor pana la Casa Presei.

Doamna cu multe bratari, inele pe toate degetele si revista de integrame, ma bucur sa va vad azi. Nu v-am vazut zilele trecute si eram ingrijorata.

Studentie gri

Ce straniu ni se schimba perceptia aceluiasi lucru odata cu varsta!

Acum cateva zile un bun prieten avea ceva treaba prin caminele studentesti din complexul Leu, si am mers si eu. Nu stiu.....poate ca toamna, poate vremea rea din ziua respectiva, poate faptul ca era foarte putina lume pe-acolo , poate toate astea adunate .... mi-au lasat o impresie de sumbru, apasator, saracie... parca eram intr-un film american in care ti se dezvaluie o anume parte a realitatii, una neplacuta....
Imi amintesc ca atunci cand eram studenta aveam colegi care stateau la camin, si desi nici atunci nu mi se parea 100% frumoasa viata acolo in niciun caz nu ma apasau peretii cand le faceam cate o vizita.
Acum ...
Prietenul meu ma privea pe jumatate amuzat jumatate nedumerit, si imi tot repeta "bine, dar.... sa stii ca astea sunt camere bune! Isi vor aduce televizoare, calculator..... Se mai schimba!"
Asa o fi, stie el mai bine, dar ... Fara sa imi propun sa fac asta m-am imaginat studenta intr-un alt oras, fiind nevoita sa imi traiesc studentia in asemenea camere, si mi s-a parut foarte, foarte trist...
Probabil sunt eu mult prea inchistata in ceea ce consider a fi confortul meu personal, sau poate pur si simplu .... am imbatranit !

Ma gandesc sa mai fac o vizita pe-acolo in plin an universitar si asa poate imi schimb impresia , pentru ca in momentul asta cele cateva minute petrecute acolo mi-au lasat un gust asa amar....

Fularul frantuzesc

Daca nu as fi intrat in bucatarie sa imi iau piersicile de pe masa nu as fi vazut ca ploua in asa hal. Umbrela o aveam in sac, dar m-as fi incaltat in saboti.....

Putine lucruri se compara cu cautatul prin cutiile de pantofi, orbecaind, la 6.30 dimineata. Am gasit niste sandale pe care nu le-am incaltat nici macar o data vara asta, si pe care uitasem cu desavarsire ca le am! Dar ce folos.... Afara ploua ca toamna, eu eram in fusta, pregatita pentru saboti, cautand zgomotos pantofii aia negri inchisi in care nu intra apa.
Surprinzator cate lucruri pot incapea intr-o garsoniera!
Am admirat inca o data ordinea placuta in care imi tin pantofii, am injurat inca o data faptul ca ma simt datoare sa am papuci de vara de toate culorile, am oftat inca o data pentru ca e toamna si ploua, dar am gasit pantofii. Erau acolo, intr-un dulap, asezati cuminti in cutie. Degeaba pusesem peste ei alte cutii de colorati, ei stateau acolo zambind sadic, stiind ca le va veni timpul.
M-am infasurat in fularul gros primit de la ai mei cand au fost in excursie in Paris, si m-am simtit aproape boema.
Am coborat in strada , m-am ghemuit cat mai bine sub umbrela, am privit cu jind catre cele 5 autobuze care au trecut unul dupa altul si pe care le-am pierdut .....
Intersectia de la Iulia Hasdeu era asa cum e mereu atunci cand ploua. Inundata. Ca si dispozitia mea, ca si dorul meu pentru soarele de care nu m-am bucurat vara asta....

Am ajuns la birou, mi-am lasat fularul pe un spatar de scaun, mi-am spalat piersicile, mi-am luat cafeaua, m-am ghemuit in scaun si am inceput sa scriu.
Ma simt (inca o data) atat inauntrul meu cat si in afara, privindu-ma de sus si de jur imprejur.

Poate e de la r-ul graseiat care vine de pe spatarul de alaturi.